O nouă vacanță pentru Klaus Iohannis

Pentru că e luni și pe noi ne-au învățat strămoșii noștri daci că lunea nici iarba nu crește, până-mi beau și eu cafeau și răsfoiesc puțin internetul, zic că trebuie  punctat evenimentul….Iohannis s-a lipit de o nouă vacanță…la Viena de data aceasta. Adică, treabă importantă, luni și marți, adică, azi și mâine, Președintele Iohannis o arde zglobiul la  Forumul la nivel înalt Africa-Europa, o întâlnire ce are ca scop întărirea relațiilor dintre UE și continentul african.

Mai pe înțelesul nostru, este o întâlnire ce vrea să întărească relațiile dintre UE și China…că, dacă nu știați, poporul chinez, cam deține Africa… În fine, Klausică al nostru a fost invitat la Viena de către Cancelarului Federal al Republicii Austria, Sebastian Kurz şi a preşedintelui Republicii Rwanda, Paul Kagame….Bă, dacă pe Kurz al Austriei mai poți să-l refuzi, pe Paul Kagame, omologul său din Rwanda…mai greu. Aia e, mai faci și sacrificii când ești președinte.

În cadrul evenimentului, Klaus Iohannis va reliefa, dincolo de provocările comune celor două continente, posibilităţile multiple de dialog şi domenii constructive de cooperare dintre Europa şi Africa, atât sub aspectul relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Uniunea Africană, cât şi între România şi statele din Africa.

Cam asta e treaba lui Iohannis la Viena, să reliefeze

Bine, de fapt , cred că Prima Duoamnă a României a auzit că la Viena este cel mai mișto Târg de Crăciun și….așa ceva nu se ratează. Dacă aveți curiozități legate de cât mai costă un hotel prin Viena în perioada asta, se poate vedea aici….și, na, că Iohannis nu pleacă să stea la 3 stele și cu o cursă de linie cu bilet la reducere. Nu bo$$, pleacă mai ca președinții. Vai mama noastră…

Să le urăm vacanță plăcută prezidențiabililor noștri….că se cam termină în curând cu plimbări pe banii statului…

 

1 Comment on "O nouă vacanță pentru Klaus Iohannis"

  1. Nea Kagame ala e un autoritar…fost general…a preluat Rwanda in timpul genocidului…se zice ca i-a lichidat fizic pe toti aia care au comis genocidul ca nu cumva hutu sa mai salte vreodata capul…el e tutsi…etnia atacata…adversar ireductibil al Frantei…a anglicizat Rwanda care, din stat francofil, a devenit anglofil…bine, nea Paul a trait in exil prin Burundi si SUA, unde a mers la niste cursuri al West Point…deci va cam dati seama ca nea Paul e mare pretin cu Marele Licurici…ce o avea Romania cu Rwanda in afara de R nu stiu….

Lasă un răspuns