Izolarea de coronavirus la țară sau la oraș?

În condițiile în care, potrivit statisticilor și a predicțiilor de până acum puțini vor fi cei ce vor scăpa neatinși de coronavirus, încep să iau serios în calcul o relocare la țară. Încă nu sunt hotărât sută la sută să fac mutarea asta, momentan suntem bine, soția lucrează de acasă și mai are de lucru câteceva și nu se pune problema cel puțin în următoarele săptămâni să se pună lacătul pe servere. Eu încă merg la servici, poate și de asta nu sunt chiar atât de afectat psihic de restricțiile acestea cu statul în casă. Una peste alta, la capitolul financiar să zicem că suntem peste medie raportat la ce văd în jur…În condițiile în care criza financiară este deja aici, chiar dacă sunt încă mulți ce se visează în medical și-o ard vesel pe filme și alcool la domiciliu, situația este destul de gravă și nu ași vrea să renunț la locul de muncă. Și nu doar din punct de vedere financiar, domeniul în care lucrez este conex sistemului medical și în acest moment cel mai mic ajutor contează.

Dar în momentul în care se va ajunge ca lacătele să fie trântite pe ușa firmei, vom pleca direct la țară. Sper să mai putem în momentul acela, să fim sănătoși, să nu fim vectori pentru coronavirus. Mă gândesc că mai sunt persoane ce dețin o casă la țară, o locuință părintească…cred că dacă s-a terminat activitatea în oraș, o mișcare bună ar fi mutatul de urgență la țară. Bine, asta doar în condițiile în care sunteți convinși că sunteți sănătoși, că nu sunteți purtători de covid19.

La țară ai avea avantajul unei curți și avantajul unei densități a populației mai mică decât în oraș. Bine, există și riscul ca în caz de urgență, și mă refer la cea medicală, serviciile medicale să fie mai precare decât în oraș. Dar cred că în următoarea perioadă sistemul sanitar va ceda, nu va mai face față și oricum suntem pe cont propriu. Deci, dacă ai posibilitatea de relocare la țară și nu mai ai activitate în oraș, mergi acolo…oricum nu se fac angajări în următoarea periodă, economia tocmai s-a pus pe butuci. Măcar la țară ai și un petic de pământ, mai poți încropi ceva…și vei avea o curte în care să ieși, să nu înebunești între patru pereți. Pentru că vom ajunge și la asta…mă uit la Italia, mă uit la Spania și la alte țări ce dețin un sistem de sănătate mult superior României și mi-e greu să cred că noi suntem mai cu moț și la noi coronavirusul va fi un fel de pistol cu apă. A, știu, toți visăm la vaccinul pentru coronavirus…mai e mult până departe…o mare parte din știrile astea cred că au legătură și cu speranța servită populației.

 

Be the first to comment on "Izolarea de coronavirus la țară sau la oraș?"

Lasă un răspuns